Bărăştii Iliei - Descriere
| Bărăștii Iliei | |
| — Sat — | |
 | |
| Coordonate: Coordonate: 46°1′14″N 22°43′47″E | |
|---|---|
| Țară |  România |
| Județ | Hunedoara |
| Comună | Brănișca |
| Prima atestare | 1482 |
| Fus orar | EET (UTC+2) |
| - Ora de vară (DST) | EEST (UTC+3) |
| Cod poștal | 337106 |
Bărăştii Iliei în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-1773
Bărăștii Iliei este o localitate în județul Hunedoara, Transilvania, România.
Este așezată în sfertul Nord-Vestic al județului la o distanță de 27km de Deva, 58 km de Brad (pe la Bejan), 17 km de Ilia (pe la Boz) și 14 km de Brănișca.
Satul este așezat într-o zonă splendidă, una dintre puținele localități din România „capăt de drum”, mai precis drumul principal se oprește în Bărăștii Iliei, fără să mai meargă spre alt sat. La vărsarea Pârâului Corbului în Valea Bărască pe malul stâng al acestuia există amenajat un drum pe care se poate merge pe jos (=celnic), cu calul, carul, căruța, mașina de teren, până la șaua de lângă Țuclă, se coboară pe Petriceaua (o culme de deal cu pantele de aprox. 45 grade) până la satul Furcșoara (aproximativ 5km distanță). La vărsarea Pârâului Cișerii (Valea Oneștilor) în Valea Bărască, pe lângă acesta se face un drum care trece peste șaua de la Podul Bărăștiului, merge pe malul stâng al Pârâului Furcșorii până la Furcșoara. Între Șaua de la Podul Bărăștiului și Șaua de lângă Țuclă există pe culmea dealului un drum de cca 2 km foarte bine amenajat pe care se poate circula foarte bine. La circa 0.8km de ultima casă pe dreapta pe direcția nord, după trecerea pe malul drept al văii, se face o ramificație a drumului care o ia peste dealul Naltu spre Dumești. Circulația cu auto pe cele trei drumuri de legătură este bine să fie evitată în perioada iarnă-primăvară pentru a evita eventualele neplăceri datorate pantelor mari, patinărilor din cauza terenului argilos, etc. În sat existǎ trei troițe (rugi, cruci de hotar) așezate astfel:-una la podul peste Pârâu Corbului și vărsarea acestuia în valea Bărască (ruga lui Crǎciun), -una la vǎrsarea Pârâului Oneștilor în valea Bărască, ridicată la 21 mai 1881 de către: Mane, Tomuța, Coca împreună cu ,,sociile" lor, -una pe șaua de la Podul Bărăștiului lângă drumul ce trece la Furcșoara. Mai există una în (fostul) centrul satului ridicată în anul 2003 de către Tomuța Leontina în cinstea celor 11 eroi căzuți în cel deal doile război mondial.
Ca o mențiune până pe la sfârșitul anilor '60 mai erau câte o troița așezate la intersecțiile drumurilor care duceau de la: - Bărăști pe la Naltu la Dumești și/sau valea Brezăii
-Bărăști pe la Vramiță la Dumești și/sau Lazurile Sârbiului- Sârbi
-Bărăști pe la Șaua Doba la Valea Dobii- Furcșoara și/sau Păpucești- Dealu Mare, toate erau din lemn și resturi se mai văd doar la ultima.
În Bărăști nu există nici castele, nici cetăți, dar în schimb este o liniște desăvârșită și sunt niște peisaje mirifice (câteva exemple în josul paginii), și (încă) niște oameni deosebiți.Ca o mențiune până pe la sfârșitul anilor '60 mai erau câte o troița așezate la intersecțiile drumurilor care duceau de la: - Bărăști pe la Naltu la Dumești și/sau valea Brezăii
-Bărăști pe la Vramiță la Dumești și/sau Lazurile Sârbiului- Sârbi
-Bărăști pe la Șaua Doba la Valea Dobii- Furcșoara și/sau Păpucești- Dealu Mare, toate erau din lemn și resturi se mai văd doar la ultima.
Cuprins
|
Istorie
Satul Bărăștii Iliei este atestat din anul 1482 [1]Variantele pentru originea numelui Bărăști sunt toponime derivate cu sufixul -ăști" de la:
- bar - antroponim, nume de familie, ori oamenii lui Bar.
- bar - bază lingvistică de origine preindoeuropeană care exprimă ideea de proeminență geografică. I.I.Rusu menționează radicalul i.e bher cu sensul de a fi proeminent, a forma o dungă sau un vârf ascuțit; vârf, deci înălțime.
- bara - de origine slavă, cu sensul de mlaștină, baltă, smârc. Având în vedere tradiția orală care spune că până în anul 1900 de la intrare pe Valea Bărască pe o distanță de circa 3 km era o mlaștină pe toată lunca văii, și apoi după o pauză de aproximativ 2,5 km începea alta de aproximativ 1,5 km se pare că aceasta variantă este cea mai plauzibilă.
- în albaneză există berr cu sensul de berbec, oaie, țap, capră, vită măruntă, iar Gr. Brâncuși precizează ca este posibil că în româna comună să fi existat un apelativ bâră (sau bără) cu sensul generic pe care îl are corespondentul albanez.
În 1956 pe acte oficiale se scria simplu: sat. Bărăști, com. Furcșoara. Oamenii locului și din satele învecinate pronunță Bărășci, iar populației i se spune bărășceni
Demografie
În anul 1733 la prima conscripție erau 25 familii unite.În anii 1750 și 1760-1762 a fost construită biserica ce aparținea celor 30 de familii neunite, păstorite de un preot neunit (și unde se pare că veneau și cei din Luncșoara și Dumești deorece ei nu aveau biserici nici în anul 1773). -Vezi harta Iosefină.
În anii 1769-1773 satul includea 26 case, 1 biserică, 1 moară, suprafața satului era de cca. 1 sfert din suprafața arabilă din anii 1950, restul fiind pădure și mlaștini.
Evoluția populației la recensăminte:
- -1784 existau 338 persoane și 70 case.
- -1857 existau 337 persoane.
La un inventar în anul 1850 la Bărăști erau 16 cai și 163 bovine. - -În anul 1858 apare prima precizare despre școala din sat, care avea împreună cu satul Dumești 30 de elevi
- și un învățător Trif Foraș.
- -1880 existau 397 persoane și 84 case.
La un inventar din anul 1895 existau 163 bovine, 7 cai, 39 capre, 87 porci, 72 oi, 1087 păsări, 13 stupi. - -1900 existau 544 persoane, 46 știau să scrie și să citească, 120 case toate din lemn,acoperite cu paie
- și 1911 iugăre teren arabil.
- -1910 existau 527 persoane, 138 case și 1924 iugăre teren arabil.
- -1930 existau 572 persoane, 124 case.
- -1966 existau 233 persoane, 48 case.
- -2010 existau 14 locuitori permanenți și 6 flotanți, 40 case, din care 9 locuite permanent.
- În perioada interbelică a avut statut de ,,comună rurală" condusă de un primar, un ajutor de primar și
- un comitet format din cinci membri, era subordonat preturii plasei Ilia fie direct, fie prin intermediul
- Cercului Notarial Furcșoara.
Geografie,toponimie,hidronimie
- - Toponimia, o adevărată arhivă nescrisă citat istoric dr.Mircea Valea.
Dealurile de pe malul stâng(estic) încep cu: - dealul Cornetu cu dâmpurile Capu Dealului, Cornetu și Vârful Cornetului, Platoul Vârful Oărzâști, Platoul de lângă Țuclă, șaua de lângă Țuclă, Vârful Țucla, Dealul Corbu(o formație cu formă tronconică individualizată) legat de Cornetu printr-o șa și tot printr-o șa se continuă cu dealul și platoul Podeu, șaua de la podul Bărăștiului prin care se continuă cu: - dealul Cerătu legat prin șei de deluțul mai mic Cișera(Kicera,Ticera) tronconic și individualizat, de culmea joasă, lungă și cu pante mari, Lăzuț.Tot prin șa se continuă cu dealul masiv Gliganu(640m) cu pante dulci întinse, platouri și care este primul ca înălțime din sat.
Notă 1-În perioada de început ’50 în perimetrul Șaua Țucla-Vârful Țucla a fost făcut un sanț lung de apr. 1.5 km pentru cercetări arheologice unde au fost redescoperite urme ale locuirii din comuna primitivă,(primele săpături au fost făcute prin anii 1935-36) lucrările trebuiau să continue, dar din motive necunoscute au fost sistate definitiv. Până prin anul 1970 în timpul lucrărilor agricole (arat, săpat, grăpat) ieșeau la iveală tot felul de cioburi, hârburi de ceramică (după această perioadă terenul respectiv nemaifiind lucrat).Coordonator de lucrări în '35-'37 a fost istoricul Octavian Floca.(Sargeția 1)
Notă 2-Pe dealul Gliganu s-a descoperit o secure de "diorit" și fragmente de ceramică. Cf.Octavian Floca.(Sargeția 1) Dealurile de pe malul drept (vestic) încep cu: - Dealul Copăciosu, Dumbrăvița, Brezaia, Ponița, Dâmpu lui Crăciun, dealul Zănoaga (masiv cu platouri și pante dulci întinse), Naltu care este pe locul doi ca altitudine(cca 599m), din sat. Peisajul complet a satului se vede de pe dealul Corbu și/sau de pe dealul Cerătu de unde în plus se poate vedea pâna la Săcăramb, Dealu Mare, Băița. Afluenții văii: - pe malul stâng (de la vărsare în sus) sunt:Părăul Corbului, Părăul (Valea) Oneștilor (Cișerii), Părăul Gliganului; - pe malul drept(de la vărsare în sus) Părăul Lung, Părăul Copăciosului, Părăul Băii, Părăul Țigănii, Părăul (Valea) Brezăii, Părăul Bisericii, Părăul lui Crăciun.
Dealurile de pe acest mal încep de la sud la nord cu Dumbravița care se leagă printro culme prelungită cu Naltu (cca 599m), de la aceasta culme se ramifică spre dreapta (est) imediat după (saua) trecătoarea de la izvorul Brezăii ,dealul Brezaia bine individualizat de formă tronconică și despădurit aproape în totalitate, apoi dâmbul Ponița, dâmbul lui Crăciun, dâmbul Zănoaga, care sunt aproximativ perpendiculare pe valea Bărăștiului și de formă alungită. Prin trecătoarea de la izvorul Brezăii ori din vârfurile dâmburilor Ponița, Crăciun, Zanoaga se poate ajunge la Dumești, sau pe drumul care coboară din zona (platoul) care unește Zănoaga cu Naltu
de asemenea. Tot de aici se poate ajunge prin drumul forestier din stânga Naltului la Luncșoara.
Notă 3- Părăul Băii se numește așa deoarece trecea prin perimetrul unei băi ( =exploatare minieră la zi=carieră de piatră (calcar marmorean)) care a fost deschisă o dată în 1903-1916 se pare de niște italieni sau cu ajutorul acestora (și când un inginer a spus că aceste zăcăminte erau cunoscute de pe vremea romanilor,conform spuselor unor băieși care au lucrat atunci la baie) , a doua oară prin ’48-’49 când a funcționat până în anul 1956, când a fost închisă datorită condițiilor foarte costisitoare de exploatare (descopertă apr.17 m, zăcământul cobora, curent electric lipsă, transportul prin târâre vreo 12 km pe drum de pământ), deși calitatea rocii era foarte bună atât ca aspect cât și ca stare. Calcarul marmorean de aici este de culoare( nuanță) maro-gri-vișinie, cu vinișoare de diferite nuanțe de gri, textură compactă (cristalină), spărtură concoidală, foarte rezistent (având un conținut destul de mare de siliciu) și un coeficient de tărie destul de mare =12-15.
Notă 4- Pe platoul dealului Zănoaga a existat (a fost atestat) în anul 1482 un sat Zenoaia (Zenalya) și care la următorul recensământ (după circa 80 ani) nu se mai regăsește .
Satul este în mare parte așezat pe valea Bărăștiului, dar și pe platouașele de pe versanții dealurilor, mini depresiuni, văii (păraie) astfel: - pe dealul Copăciosu- cătunul Bâcuiești, pe valea Brezăii- cătunul Albești, pe depresiunea de sub Podeu- Germănești, în capătul din nord pe vale- Anceștii. Cătunele cu zonele agricole, pășunat, pădure aferente se numeau crânguri.
Intrarea (acccesul) în sat se face acum de la sud spre nord pe două drumuri (unul al satului si unul al pădurii), amenajate de o parte și alta a văii, care după vreo 4km se unesc și se continuă până aproape de izvorul văii. Pe drumul pădurii înainte de unire cu cel al satului se ramifică un drum amenajat pe lângă părăul Copaciosului care duce la cătunul Bâcuiești și vârful Dumbrăvița.
Pe vremuri, drumul de bază era pe dealul Cornetu cu urcare pe Capu Dealului, cu o pantă cam dură, dar după care se mergea liniștit pe un drum uscat, neaglomerat, cu o ușoară urcare până în vârful Oărzâștii dupa care se cobora ușor pană în șaua de la Podul Bărăștiului. De aici se cobora fie în satul Bărăști fie la Furcșoara, sau se continua pe drumul care tăia Cerătul până la șaua de la Doba, unde o ramificație ducea în satul Bărăști, alta în satul Furcșoara, și alta la Păpucești un cătun al satului Dealu Mare și se continua spre satul Luncșoara. A fost activ până prin anii '70 cu excepția tronsonului care tăia Cerătul. Conform tradiției locale accesul pe vale pâna aproape de 1900 era mai mult sporadic și/sau pe tronsoane din cauza văii care nu era oblită și afundată (regularizată, îndreptată și adâncită), ceea ce făcea ca circa 4-5km sa fie mlaștini (argument în acest sens este faptul că în 1960 și ceva aproape fiecare familie avea un loc mai mare ori mai mic scos de la vale), iar in zona steni era o strâmtoare foarte strânsă și unde când venea valea mare și se unea cu valea Brezăii se facea un baraj în fața stenilor și cât vedeai cu ochii era numa o apă, care se desfunda de multe ori numai toamna dacă era secetă. De fapt lacul, balta care se forma avea o lungime de cca 5-600 m, o lățime de cca 300 m, iar la cca 2-300 m mai sus(în amonte) era o altă baltă (mlaștină) cam de aceleaș dimensiuni. De la Steni mai în jos la cca 350 m era și este o zonă cu alunecări de teren de pe dealul Corbu, valea foarte strâmtă, panta dealului foarte mare, deci un loc de netrecut.
După 1900 Stenii au fost (puscați) dinamitați, sa tăiat drum prin pornituri, sa început amenajarea văii și a drumului pe vale, fiind necesar la: - transportul lemnelor în cantități industriale de la Naltu (tăierile și transportul cu caru sau căruța până la Brănișca au durat zeci de ani), - accesul sătenilor, - transportul calcarului marmorean de la cariera din sat. Notă 4-Odată cu începerea lucrului la pădure a început și o creștere demografică mult mai mare față de celelalte perioade prin venirea în sat a mai multor persoane.
La circa 0.5km de ultima casă pe dreapta pe direcția nord există un jgheab tăiat de vale în piatră lung de circa 20m,adânc de 0,5-0,7m,lat de circa 0.5-0.8m, care se termină cu o mini cascadă înaltă de circa 1,5m
și care se varsă într-o dălbină cu diametrul de circa 2,5m, adâncă de 0,5-0,7m, care la rândul ei se varsă în alta aproximativ la fel, ambele având forma unui lighean de piatră puțin mai mare.
Ar mai fi de menționat faptul că din datele cunoscute au fost calamități naturale sub formă de ploi abundente (ruperi de nori) în anii 1866, 1925, 1953, dintre care cea din 1953 a fost de la distanța cea mai mare.
Aceste calamități ca și altele mai recente dar și mai mici au ca loc de pornire zona Naltu-Gligan-valea Dobii, de unde (de exemplu) după o ploaie de circa 30-35 minute (apr. o jumatate de oră) cele două văii Bărască și a Furcșorii au crescut de la parametri de 1-1.5 lățime, 15-25cm adâncime la 3-30m lățime și adâncime de 1-3m, producând pagube inclusiv la Boz, aflat la circa 15 km de locul de rupere a norilor.
Graiul local
Modul de vorbire, intonație, forma, graiului local din sat se aseamănă foarte mult cu cel din satele așezate pe văile dealurilor munților Metaliferi cu delimitare aproximativă astfel: -la vest valea Almaș; -la nord vârfurile Păroasa, Malului, Ciușului (704m), pasul Vălișoara (463m): -la est valea Vălișoara-Fornădia: -la sud valea Mureșului, dar fără localitățile de pe lunca Mureșului Zam, Ilia, Bretea Mureșană, Brănișca unde influiențele bănățene, pădurenești, orășănești sunt mai mari.Pronunție
Sunetele cu pronunție diferită (ori mai diferită) față de limba literară, graiul bănățean, ardelean sunt: -N-ul(Ñ) care se pronunță ca doi de n mai mici in acelaș timp și care seamană cu: ñ-ul de la rusul ñet(=nu), bănățeanul strigoañe, moldovenescul ñic (=nimic) simbol=ñ. Exemple: ñimic, biñe, mâiñe, luñi, pruñi, căpșuñi, carñe, leñe, lemñe, haiñe, blăñi dar, se pronunță ca n normal, literar in cuvintele: lună, bună, prună, lung, dungă, rană, blană, rangă, etc. Perechea de sunete mi se pronunță mñi, ex. mie=mñie, mic=mñic, nimic=ñimñic, meu=mñeu, etc.-T urmat de e se pronunță C. Exemple: bărbate=bărbace; turte=turce; urcăte=urcăce; dute=duce. -D urmat de e ori i se pronunță G, dar și C (mai rar). Exemple: vinde=vinge; dinte=gince; unde=unge; pe dinafara=pă ginăfară; pe dinlăuntru=pă ginluntru; dinți=ginți; pedică=pecică; împedicat=împecicat. -G urmat de e ori i se pronunța J. Exemple: fragi=fraji; merge=merje, vergea=verjea. -C urmat de e ori i se pronunța Ș dar (o alofonă locală) un Ș mai catifelat decât cel normal (literar). Exemple: faci=fași; toarce=toarșe; cineva=șiniva, cerne (făina)=șerne, ciuruie=șiuruie, fecior=feșior.
Expresii
NOA-ul ardelenesc dar pronunțat fiecare sunet(literă) cu aceeaș intensitate,acelaș accent. Se pune de regula la început de expresie si are sensul de ei, hei, măi, mai. Exemple: noa ai fost la târg; noa hai sa plecăm; noa taci odată. Cu sens diferit sunt expresiile:noa noa și noa hai numa hai cu sensul de linișteștete, cuminteștete, stai locului, ai grijă că o pățești. Pe se pronuntă pǎ. Ex.-pă masă, pă casă, pă vecina, etc. O expresie mai aparte este "calșice(calșece) beda" ,care în traducere înseamnă "să deie peste tine un amar da' nu prea mare ori să vină o amărală mai mica" (explicație atât de la oameni din sat cât si de la alți din sate vecine). De precizat că în zona Crișana și sporadic în unele locuri (zone) din m-ții Apuseni există expresia "bidă"=obidă (ori poate fi luat în seamă și cuvântul din limba romă: beda=tribunal , în v.sl. beda=nevoie, necaz). Au se pronunță or. Ex. au fost la târg= or fost..., că au fost plecați= c'or fost plecați, au gătat cu secera= or gătat cu seceratul. (se)pciură (piură)= (se) vaită, plânge, (lat. piulare=plânge). haba că= chiar dacă. Ex. ...tăt beceagă îi haba că o fost la ișpitari; ți să cură calea ori nu ți să cură calea=1. trebuie, ți-a venit rândul să faci ceva, ori nu, Ex.(să mergi cu vacile la pășune chiar dacă plouă). 2. ai avea voie să faci ceva, (Ex. să mergi la negee, târg, ori alte activități care nu necesită efort). Câinele bace (nu latră); vacile, boii borăie; caii hihirează (nu nechează)Dicționar
Cuvinte(expresii):- cu litera A
-armagea lui... =echipa, neamul, oaspeții lui...; -am șercat=am gustat; -a li=a lui; arpă=aripă (! să fie oare o asemănare între instrumentul muzical vechi harpa ca formă și denumirea acesteia în greacă, italiană, spaniolă și iudeo-spaniolă=arpa ?...în latină=alapa); -a agipa=a adăpa; astupuș=dop, capac mai mic; -a astruca= a pune bine undeva unde nu se vede ceva; -afund=adânc; -apțâguit=băut puțin; -aclo,acloia=acolo cu locul precizat (lângă prun, sub nuc, etc.); ahaia, aheia= aia, aceea; -astară=astă seară, pe seară; -abgea=abia ;- mnea, mneu= mea, meu; -anumit folosit întotdeauna în locul lui anume;
arunc= dare,cotă de fân, carne,etc, dar și plata pentru îngrijire oilor (aceasta din urmă se mai numește și cotare).
Este foarte interesant faptul că noțiunea se găsește și în Maramureș dar lipsește aproape cu desăvârșire în zona Apuseni.
-cu litera B -begiuc=fontă; -blehăci= tuși fără întrerupere, de regulă cu intensitate mică; -bui=cobor la vale, la părău, dar din prun mă scobor; -brozbe=sfecle; butură=scorbură, dar și generic pentru ceva gol pe dinăuntru (pereți unei clădiri fără acoperiș, o bute fără fund) -burtucă=vas confecționat dintr-o butură ori din doage care se pune între izvor și șioroi(=cioroi=scoc mic=jgheab mic prin care curge apa în vălaie), egalizator de nivel; -buituri=alunecări de teren mai mari decât porniturile care sunt tot alunecări de teren dar mai mici; -brăcinar=curea de regulă din piele dar și din material textil mai tare, sau chiar din sfoară împletită lat în 6,8,10cm cu care se leagă cioarecii, pantalonii, ori cămașa peste ițari vara; -brăcinărița=tivitura mai lată continuă ori întreruptă prin care se introduce brăcinarul; -brână=sfoară împletită în 3,6,8 de regulă din lână vopsită cu care se leagă după infășare copilul mic sau, ața de la straița de mers la târg; bluz=jerseu cu sau fără mâneci, întreg ori cu bumbi; bruș= bulgăre (bulgăraș) de pământ întărit (meglenoromână=gruș); baier,baiere=ansă (toarta) de la coșarcă, coș, legătura de la hainele mai grele purtate în spate ori pe umeri (există și expresia ,,a lua în baiere ceva= a lua pe umeri o haină (provizoriu); batcă=capcană (cursă) de prins păsări (iarna) făcută din dovleac; buracă= ceață groasă; beuță=cremene, piatra de la amnar; bure= vas confecționat din doage de lemn în formă de trunchi de con cu două funduri și în care se depozitează țuică, vin pentru uz curent; băbură=cuptorul, mascarea din pod la gura burlanului făcută din piatră sau cărămidă pentru a dirija fumul cald, ori eventuale scântei într-o direcție dorită pentru a se evita eventualele incendii (reg. trans.=fumar, sl.=horn); bobotaie= foc mare în general cu jar mult și fum puțin; becheș= denumire generică pentru o haină de luat în spate provizoriu ca: laibăr, lăibăruț, sfetăr, căput,cojocel,etc; bănat= regret (cu bătaie mai lungă), alean, părere de rău; bocsău= frunze de papură uscate care se puneau între doage ori între scândurile fundurilor la căzi, carturi, geoabe, dar nu și la butoaie; bodroji (bodrogi)=buruieni și/sau alte plante sălbatice (curpeni,hamei, etc) crescute printre cele de cultură și care de regulă îmbâcsesc locul, încurcă de regulă recoltarea; bget=biet, amărât, bolnav, părăsit (despre oameni); boambe= grăunțe de porumb, grâu, orz, ovăz, orez, alac, dar bobii de fasole se numesc pui;, buiguit= buimăcit .
-cu litera C -ciuparcă=ardei; -cărărabă= gulie (furajeră ori comestibilă); -cotcoreza, cotcorezâ=larma, zgomotul, cotcodăcitul găinilor (de regulă după ce una se ouă); -ciuci (șiuși)= tăiței de casă (lașcă) după ce au fost puși în oală; -cină=noroi; cindă=pridvor mai mare de regulă interior; -cerfari=oaspeții, invitații la o nuntă care aparțin celui care vine, nu celui care găzduiește nunta; -cânc=polonic (căuc); -celnic=pe picioare (a merge pe kolnik=(bg) drum îngust de picior, cărare prin pădure, pe deal,etc.); -cerhat=sarcină purtată de un om, straiță, desagi, legătura, altele decât vipt; -crumpi=cartofi; -cârșeag=ulcior de pământ (poate fi masculinul de la ,,cârșia"(=ulcică de băut apă, expresie existentă în banat); -creginșioase=credincioase; -cogili, cocili=cotrobăi, căuta dezordonat ceva undeva; -, ciociocâlteu, ciocârceu=băț de lemn(corn) ori de metal cu care se fixează jugul de ruda carului ori de tânjala plugului; cișcineu=batic; cart=vas confecționat din doage de lemn (de regulă de brad), legate cu cercuri de curpen, sânger, alun, cu mâner care se folosește la transport, păstrat și băut apa de capacitate 0.2-3 l (în sistemul anglo-saxon există o u.m de capacitate: quart=1.136l cel din USA, și 0.946l cel din Anglia); cocoroadă=mălai la care în loc de apă se pune lapte și/sau zăr; cingeu=față de masă mai mică care se pune pe coșarcă când se duce mâncarea la câmp ori se pune pe iarbă(pământ) sub tacâmuri, pâine, mâncare când se servește masa la câmp, prosop special cusut cu flori ori cu modele care se pune în tindă ori pe peretii camerei bune; ciujări=negustor (geambaș) de animale; cigneală=tihnă, tihneala; celeagă=mijloc de transport pe două roți cu care se transportă produse cu volum mic și/sau sarcină concentrată; clopița,a=a bate mai ușor(cu joarda,curelușa); cecărău=bucșă, colier, legătura care fixează două ori mai multe piese la un loc, sau protejează la un capăt o piesa(de lemn în general) împotriva loviturilor, știrbirilor, crăpărilor. Are formă de regulă dreptunghiulară, poligonală, ovală, iar când este rotundă se numește verigă; cot=um (unitate de măsură) egală cu distanța de la cot la nivelul pumnului închis; căluș=um egalǎ cu distanța de la vârful degetului mare la vârful degetului arătător întinse la limitǎ (vechea măsură românească șchioapă=17.5 cm); cicsâguri=totalitatea sculelor și/sau uneltelor necesare (ori avute) pentru o activitate (ocupație) anume; cănură=lână netoarsă ori toarsă și eventual pregătită pentru a fi țesută în pănură; cilav=accidentat, rănit, opusul acestuia este: citov, cițăv (șitov)= sănătos, însănătoșit, revenit după o boală, accident; ciușcie= bară (rudă) de lemn groasă de 5-8 cm, lungă de la 1,5m la 3m (funcție de greutatea mișcată) folosită ca pârghie la mutatul, încărcatul de pietre, bușteni mai mari, butoaie; căbată= sarcină care va trebui îndeplinită de cineva; căbăcit (despre teren)=tasat, bătut de ploaie, animale; ciuză= elementul de legătură între mânerul (=coada) îmblăciului și hădărag (=bara=elementul care prin lovire detașează boabele de grâu din spic), făcut de regulă din piele dar și din sfori de cânepă împletite, caz în care se numesc grumăzele; cărigă=una din piesele rotunde în formă de roată care închid găurile ploatănului (plitei) de la sobă (sunt trei: mare, mijlocie, mică); clotcan= cuptorul de la: -cazanul (căldarea) de făcut țuică, -căldarea de făcut liptari, -de sub leasa de uscat prune; coceț= denumire generică pentru o clădire, îngrăditură, împrejmuire acoperită care servește ca adăpost pentru oi și capre în general, dar și pentru alte animale mici caz în care primește alte denumiri astfel pentru: -găini= comarnic,- porci= cocină; ceapță= acoperemânt de formă ovală pentru cap, confecționată din material moale și călduros, folosită de copiii mici și persoane în vârstă (proveniența se pare că vine din vechea magh. csako, csak= cecău= acoperiș de formă ovală pentru cap confecționat din pâslă, piele, care se punea pe cap fie ca apărătoare, fie pe sub scutul de zale în timpul luptelor); cică= coadă împletită, cosiță la fetele nemăritate; copșie (=copcie)= orificiu sau ansă (toartă) pentru încheiat nasturele, butonieră, cheotoare; ciupă, șiupă=albie pentru îmbăiat (scăldat) copii mici (de regulă troacă din lemn); celm= făină de calitate superioară (cucul făinii) folosită mai ales la rântașuri, dres ciorbe,etc. (conf, DA-Dicționarul limbii romane -pielm=făină de cea mai bună calitate; vezi și piept pronunțat cept); captă= șan, calapod; căliscă=colivie, cutie, cușcă folosite provizoriu pentru transport, cazare de moment, mutare, curațire loc de bază pentru animale de talie mică ca: porumbei, pui de iepure, pui de păsări,etc (magh.=kalitka); coșniță= coș făcut din fâșii de curpen, alun, sânger, de formă conică cu unul ori două mânere în care se puneau și își desfășurau viața stupii; cotarcă= coșar =construcție făcută din lese de nuiele ori lațuri unde se păstrează porumbul nedespoiat( cu boabele pe tuleu). Se pare că denumirea vine de la alterarea expresiei ,,coș pentru tătarcă (sorg)=coștatarcă, deoarece inițial au fost destinate păstrării tătarcei, când nu era adus porumbul la noi;- corcodan, corcogină= curcan, curcă (femininul de la curcan cu pronunția de la noi di=gi); ciorovețe, șiorovețe=fructe de toate felurile coapte și mai puțin coapte; ciuhă, șiuhă= un băț cu un șomoiog de paie, fân, cârpe în capăt puse la un capăt de loc, o trecere unde nu era voie să se intre ori treacă; copcil= copil, prunc; chemeșit, cămeșit= puțin băut (apțâguit); în cotare= acțiunea de a avea grijă de animale ( oi.porci,vite mari) de către altcineva decât proprietarul. Numele vine de la modul de plată mai vechi= cotăritul, adică pentru pentru un număr de animale date în grijă se plăteau un număr de coți de pânză, cănură, etc; cicit=gătit, aranjat, pregătit pentru a merge la biserică, nedeie,târg, etc; cituș= buchet de flori în general ori alte plante mirositoare, tăiate , rupte pentru a fi puse în ceva, ori crescute în grup; cișcăneu, cișcineu= batic, broboadă; cișcineuț, cișcăneuț= batistă, de regulă făcută acasă, (cusută cu flori) nu cumpărată.
-cu litera D -dârg=unealtă cu care se scoate pâinea din cuptor sau cu care se adună grâul în grămezi după batoză înainte de vânturare (nescos din pleavă); dudă= țeavă, burlan, dar și bucăți mai scurte ori mai lungi de soc, bucinis,, ori alte plante cu tulpina goală pe dinăuntru, sau cu măduvă ușor de curățat folosite pentru băut vinars din butoi; dubă=tobă= instrument muzical, mică cu care se merge cu duba, mare care face parte din banda de muzicanți; durău=loc, teren în pantă destul de înclinată și pe care există pietre (roci) relativ rotunde care se rostogolesc ușor la vale (pietre umblătoare); dâmp=deal mic ori ramificație (picior) de deal, pinten mai mare de deal cu pante destul de mari; dreveni= a amorți, înțepeni din lipsă de mișcare, la stat prea mult întro poziție; dărăb=1.bucată mai mărișoară de pâine ori mălai ruptă cu mâna (are de regulă formă neregulată), 2. bucată de pământ care are o formă diferită de dreptunghi ori pătrat (caz în care se numesc holde ori postăți); dup= bucată de lemn (buștean) cu lungime între 0.35n-3m care ulterior se mai prelucrează (crapă pentru foc, taie în: scânduri, lodbe, lațuri ori se fac ușori sau groși pentru pereți).!? În vechea slavă dub=stejar (desonorizarea ultimei consoane sub influiența onomatopeii la căderea unui dup la crăpare,b=consoană sonoră->p=consoană surdă); dălbină= loc adânc, bulboană pe cursul unei ape de deal sau munte (prin Apuseni= dulbină cu acelaș sens); .
-cu litera J -jâreadă=șiră de paie ori fân aranjată, călcată, greblată, mai rar din coceni de porumb; jârebgie=scul mai mare de fire de cânepă sau in toarse, care formează de regulă urzeala (firele longitudinale) din țesătură, care se pun pe urzoi pentru urzit ori pe vârtelniță pentru depǎnat; joaviñe=sălbăticiuni prădătoare ca lupi, vulpi, mistreț; jimătace= jumătate; jântuitor= bară, bucată de lemn lungă de apr.1.5m, groasă de 4-6cm care se folosește la jântuit(=aranjat lemnele în clotcan, cuptor pentru a aerisi focul și aranja jarul); jâmb=strâmb, deformat; -jumalț= smalț, email; jmeag= gust aparte, de regulă neplăcut.
-cu litera F -fiñjie=cană mică, cănuță de porțelan ori pământ ars; forosti, a=a suda, lipi, uni la cald două capete de oțel (fier) la rafuri, cercuri, piciorușe, tălpi de plug, etc; frupt=alimente de origine animală (interzise în timpul posturilor); floieră= fluier (huțula=floieră); ferecat, ferecătură (despre car, plug, grapă, săpătoare)=legat în fier (totalitatea organelor de legătură, consolidare ca: cecaraie, verigi, rafuri, plevițe, gujbe, care se fixează și consolidează piesele din lemn pe care au fost puse).
-cu litera G -geal=deal; gince=dinte; gui, a=urca în prun, pod; girept=drept; gioabă=vas de lemn făcut din doage pentru păstrat brânza când are două funduri și pentru alte lichide ori murături când are un fund, are 1-2 urechi și formă tronconică (magh. csoba=butoiaș, formare prin sonorizarea primei consoane; c=consoană surdă->g=consoană sonoră ); gagiñi=totalitatea vețuitoarelor care dăunează recoltele de la cele din fundu pământului până la cele din naltu cerului (în vechea slava gadĭ=șarpe); giumicǎ=rupe, mǎrunțește de regulă pâinea ori mălaiul (latină sfărâmat=demicare, ! la noi di=gi, vezi dimineață= gimineață); gujbă=colier, bandaj, legătură pusă fie pentru a îmbina (lega) două piese la plug, car, gard fie pentru a consolida provizoriu o piesă ruptă ori slăbită. Se confecționează din ață de tei, curpeni, sfoară de cânepă, metal; giloc=imediat; gesta,geasta=de ăsta,de asta; giufe=chibrituri; gârlici= partea îngustă de la intrarea de regulă în beci, cămară, unde de regulă era așezat un scăunel sau o măsuța cu o sticlă, cană pentru țuică,vin, moare de varză, șideri; grunz= bulgăre, bolovan, bucată mai mare de sare care se pune fie pe curici în cadă pentru murat ori pe câmp pentru a fi linsă de oi, capre, vaci; (a se) gijgina= ase desprinde o creangă mai groasă de tulpină sub grutatea fructelor, zăpezii, etc,(Interesant că în Moldova se folosește expresia a dejghina = a dezbina) ;(a se)gâmfa = (a se) umfla (ex. i s-a gâmfat obrazul de la o măsauă). Opusul este dezgâmfare; glimpi= denivelări de pământ rezultat în locurile pe unde au umblat vite mari pe pământul ud și au lăsat urme adânci; gișcilina= despărți ( ! nu este, nu se folosește opusul (antonimul) încilina); gicilini=separat; gișgioca= curăța, decoji nucile de coaja verde (pentru scos sâmburii nucile se sparg) ; gioroaie=ghionoaie (neagră ori verde); gida, gidat= obișnui, obișnuit; gistrăma (destrăma)= a desface o țesătură (voit ori nu) în firele din care a fost țesută; gujbă = un soi de colier care se fixează pe o piesă de lemn la car, grapă,etc, cu ajutorul cuielor, niturilor, holțșuruburilor, pentru o consolidare mai bună (și asigurare contra ruperii,crăpării); gireje= repara, regla, completa, drege ceva, dar pentru gunoiul de grajd înseamnă a fermenta; gâb= cocoșat, încovoiat, adus de spate; grum =mușuroiul care se face la baza porumbului,cartofilor (bilonare) la sapa a doua (sapa de întors) (lat. grumus=movilă); gismânta=răsgândi, reveni asupra unei hotărâri ;golomoz, golomoază= corpuri străine într-o masă (grămadă) de ceva. ex.câteva frunze uscate într-o polovică de grâu, pietricele mărunte într-un troc de fasole boabe, etc.
-cu litera H -hogină=odihnă; hamñișă=isteațǎ, șmecherǎ, descurcǎreațǎ; hoancă=groapă, gaură mare prăpastie, apărută de regulă în urma unei ploi, alunecări de teren, surpări; hudă=gaură de șoarece, la butoi, la cadă, pentru prepeleac; hului=dărâma; hălăstău=balta, lăculețul care se formează in fața roții la morile de apă, înainte de a da drumul la apă pe scoc; hailantă, haialantă= cealaltă; hulă= faimă de proastă calitate a cuiva; haznă= folos, noroc de ceva; hămnisât= nesăturat, lacom, nemulțumit, avid de ceva ori în general, (la Huțuli hamisiti=avid,lacom); (a se) hungi= a se supraforța, suprasolicita la o acțiune; -heregenia = neamul, loza cuiva; ha, hă, hâ= ce zici, ce spui, poftim, nu am auzit .
-cu litera I -ieșce, ieșci=așchie, așchii în general pentru aprins focul (O precizare -până în anii 1958-'60 la aprinsul focului principala metodă, procedeu era cremenea, amnarul și iasca=un burete(ciupercă mare(fomes fomentarius) care crește la noi pe salcie si foioase care dupa o pregătire (prelucrare) constând din fierbere într-o leșie specială ! de 3-4 ori câteva ore, se usucă preț de o vară la soare și vânt, după care se taie felii ori fâșii groase de 3-4mm devenind un produs foarte inflamabil). Latină=esca=ciupercă; iñe=unde; izâtură=locul din vale, părău de unde se face devierea apei pentru a merge pe iazul morii, la topcile, răcitorul de la cazanul de țuică; iñiva=undeva; iosag= avere, bogăție; ies=urc la deal, de la vale (dar nu în prun ori pat); -ie= da, bine, de acord funcție de context (vine de la maghiarul ,,io" cu acelaș sens); întrăma= a se pune pe picioare (a-și reveni) după o boală, accident .
-cu litera Î -Îmblăcire= treierare cu batoza de munte formată din două mașini astfel: -una este batoza propriuzisă cu motor care ia grâul cu teci cu tot (cu pleavă) de pe paie (din spice), -alta este vânturătoare acționată manual care scoate grâul din pleavă și -opțional mai poate fi treierul care sortează mai fin grâul pe categorii și mai elimină si alte corpuri străine care nu au fost eliminate de vânturătoare. Termenul a rămas de pe vremea când operația facută de batoză era făcută de îmblăciu și se numea firesc îmblăcire; întoloși= uni (căsători, asocia); înșiripa, înciripa= înfiripa, forma o acțiune, fenomen, etc ; împcilit= nedezvoltat normal pentru vârsta care o are (vietate, plantă); întors, întoarșe= răstălmăcire, transformare a unei expresii, vorbe,acțiuni.ex. unui martor i sau întors vorbele (răstalmăcit), zilele de coasă i'or fost întoarse în masuri de grâu, etc; încătărăba= îmbrăca, pregăti pentru a pleca undeva, ori pregăti o acțiune, activitate; (a) îngurlui=(a) ajuta, apropia pe cineva, ceva, care nu ar trebui. Ex. a da mâncare la câinele,cocoșul vecinului pentru să stea și aici, a servi cu ceva mâncare și/sau băutură pe cineva neagreat de toată familia (acesta poate fi considerat(ă) concubin(ă); îmbutușâ= a îmbrânci, împinge brusc, izbi pentru a se mișca cineva ori ceva; încotrojâ= a învălui, a strânge, aranja haine pe cineva pentru a nu răci .
-cu litera L -lesă, leasă=panou, corp confecționat din împletituri de nuiele cu sau fără ramă folosite ca vramițǎ (=ușițǎ, poartǎ) de gard, pod provizoriu, uscat prune pe groapă, încropire coteț provizoriu pentru vite mărunte; loză=neam, rudă, dar și lăstari, vrejuri de plante; laciță=bentiță, fundă, material textil cusut cu flori ori mărgeluțe care se pun la gâtul fetelor; liptari=dulceață de prune foarte consistentă, de regulă fără zahăr și care înainte de consum trebuie prefăcut (subțiat) cu un pic de lapte ori apă calduță (huțulă=lecvar, latină=electuarium), magiun din turcă= macin ; lipigeu=cearceaf de regulă din in ori cânepă; ler= cuptorul de la sobǎ; lașcǎ=tǎiței fǎcuți în casǎ prin frământarea cocii, lățirea ei cu druga, uscare și tǎiere; lat de palmă=um egală cu lățimea podului palmei sub degetul mare; lopari=o piesa în formă de lopată plată cu diametrul de apr.45-60 cm si o coadă lungă de 1-1.5 m care se folosește la introducerea pâinii în țăst ori cuptor, pe care sub pâine au fost puse frunze de brusture(=arctium lappa, vechea slavă="lopus"),nuc, viță de vie, bostan și mai rar de sfeclă, varză; leci= pământ ud, cleios, dar și o pâine ori mălai necoapte lipicioase; laz= loc curățat, defrișat, pregătit pentru agricultură.Noțiunea se folosește cam după secolul x , este de proveniență slavă și înlocuiește termenul curătură (=curățitură) cu acelaș sens, dar care de regulă se referea la curățire cu ajutorul focului.
-cu litera M -moșioacǎ bâtă cu măciulie la capăt (o bâtă ciobăneascǎ mai sănătoasă),(în expresia vezi că iau moșioaca la ciñe=vezi cǎ te iau la bătaie). Probabil alterare de la măciucă (ori invers); mñic=nimic si mic, probabil atât de mic încât era nimic (egal cu zero); mâța= piesă din fier cu colți care se puneau pe opinci pentru a nu aluneca pe zăpada înghețată ori pe gheață; meam=mergem, ne ducem undeva; mñezuină=locul dintre două holde, locuri, postăți cu proprietari diferiți și care de regulă (obligatoriu) era marcat cu piatră; mursǎ=apǎ îndulcitǎ cu miere de albine (latina veche=mulsă cu acelaș sens); măduhă=măduvă, inimă, putere, (a) mântui= termina, sfârși de regulă o activitate; mosoci, mosoceșce=face ceva foarte încet, fără îndemânare, alandala; motroașă= femeie mai tăntălaică și care de regulă se îmbracă neîngrijit (cu haine murdare și/sau rupte); mară= (magh.marhă, vechi scr.marva) vite mari de regulă: boi, vaci, cai, bivoli, mai rar cele mărunte: oi,capre; modru= fel, mod, chip; mñie= mie promume și numeral.
-cu litera N- năsărâmb= greu de înțeles, fixist exagerat, altfel decât majoritatea; ñime= nimeni; ñelăut=nespălat; năburca= deversa, revărsa, ieși din matcă un râu, pârâu, vale; nogeu, nogee=epifiza tibiei (parte umflată din parte de jos a piciorului).
-cu litera O -opăși (opăci)=încetini, trena o activitate; ojog=legătură, mănunchi de paie ori alte plante mai tari făcută pentru a șterge de transpirație boii, caii, vacile după terminarea lucrului; otânji= plesni cu sete (de regulă cu un obiect nu cu mâinile ori picioarele); obrânci= infecta și/sau puroia).
-cu litera P -păstă=peste; părădaiță=roșie (de regulǎ pentru soiul mărunte, mici); pixă= cutie de tablă (pentru scule, ori o cutie de conservă,etc) plecer=lesă, leasă (=împletitură de nuiele mai groase ori mai subțiri cu diverse întrebuințări (vezi leasă)). În Moldova sec. 14 la plecerul de la gard i se spunea ploti (slav) ; polovică=vas din doage (de lemn) cu o ureche (mâner) pentru măsurat cereale de capacitate 9-11 cupe, normală și 15-20 cupe, mare; pârlău=dispozitiv de spălat (=mașina de spălat arhaică) țesături formată din două corpuri, o troacă din lemn (destul de mărișoară,lungime=1-1.5m, lățime =0.4-1m,capacitate apr.50-80 l) pe care se așează pârlăul propiuzis, un corp făcut din doage ori buturǎ prelucrată (de dimensiuni inălțime=1-1.5m, diametru=0.5-1m), care are la interior în partea de jos o cruce pe care se pun hainele de spălat și peste care se toarnă leșie (rezultată din fierberea în apă a cenușii de lemne), care se scurge în troacă, se pune din nou la încălzit și operația se repetă preț de 3-10 ore funcție și de ce țesături și starea acestora se pârluie; postavă=troacă mare (vas) din lemn în care de regulă se pregăteste materia pentru pâine ori mălai (produs de panificație oarecum similar cu pâinea nu făina de mălai); pișioruș=tija din lemn, mai rar metal care servește la reglare distanța (ex.adâncime la plug) ori reazem (ex.la ruda carului, tînjală; poncăli= ciondăni ușor fără ceartă; potricală=preducea=dispozitiv de găurit piele, cauciuc, material textil la opinci, ciur de piele, cojoace; porñituri=alunecări de teren de regulă mai mici ca buiturile; prășcilă=șindrilă; peană=floare (model) cusută pe ceva; pcică=pică (cade); pâs=mâncare făcută din mălai (produs copt nu făina) mărunțit bine de regulă prăjit cu un pic de ulei ori unsoare, care se fierbe apoi în apă îndulcită de regulă cu liptari; pidri=vizavi; palmǎ=um egală cu distanța de la vârful degetului mare la vârful degetului mic întinse la limitǎ; pegestru=neajutorat, handicapat; pripor=porțiune de drum cu o pantă foarte mare; pagină= poiană si/sau platoaș înconjurate de regulă din două sau trei părți de ridicături (dealuri, dâmburi) ori prăpăstii (similar oarecum cu un amfieatru, cu boică, ori cu o minidepresiune, se mai numește și zănoagă atunci când nu este loc petrăros ori moșcină, adică se poate staționa cu oile ori vacile pe timpul amiezii , sau chiar și noaptea acolo); pciatră= piatră (stâncă, pietriș, prundiș); premândă= răsplată pentru o faptă, care poate fi bună ori rea; pozmă, pozme= două bețe (prăjini) lungi de cca 2.5m, necurățate de crengi la un capăt se leagă una de alta și se fixează peste vârful unei clăi ori prepeleagului de fân pentru a nu fi împrăștiat de vânt; pălămari= funie mai lungă folosită la legat ruda carului peste fân, paie, grâu netreierat în timpul transportului (se pare că denumirea vine de la părâmă deorece până după 1950 în nomenclatorul ,meseriilor era părâmar=confecționer părâme (funii mai groase)); pintăr, pintar= fabricant de obiecte (vase) din lemn ca: carturi, găleți, gioabe, butoaie, căzi, buți (se pare că numele vine de la: pinta=vas=um=3.394l folosit în Transilvania, care trebuia executat (și marcat) de o persoană autorizată pentru a putea fi folosit oficial în tranzacții (cf.Lazăr Șeineanu, Dicționar universal al limbei române, 1908)); poivan =funia ori lanțul împreună cu țărușul, șceampul cu care sunt legate pentru a paște animale mici precum : oi,capre, porci, closte cu pui ,etc. Se spune că acestea sunt împoivănate; potcă= necaz, ceartă, îmbolnăvire subită; (a) păscui= a presimți ceva de regulă o intâmplare neplăcută; plotog= petec, noțiune folosită mai ales penntru petecele puse pe încălțaminte, dar și pentru o zonă nespălată a unei haine ori părți de animale (în bulgara veche exista podlog cu același sens). Noțiunea se mai folosea și pentru obiecte făcute din piele tăbăcită ori nu; pecie, peșie, pece= mușchi în general (mai ales de porc). Se pare că numele vine de la spetie (pronunțat la noi specie) care este denumirea pentru mușchii de la spatele porcului, existent în mai multe zone din țară, și la care în zona noastră s-ul s-a pierdut; păracă=chiciură și buracă (=ceață densă) amestecate; (a) pițiga= (a) pișca de regulă pe cineva ; păzâtură= mâncare gătită, mai ales ciorbe ( conf. Psaltire Șcheiana în sec.XI -hrană=pază,a hrăni= a păzi): pozderii= resturile (partea lemnoasă) care rămân după melițarea cânepii topite, care se foloseau fie pentru aprins focul, fie în loc de chibrite pentru aprins lampa ori lămpașul cu foc de la sobă, vatră, etc..
-cu litera S -scuruș=scoruș domestic (pom fructifer=sorbus domestica);- strolinceat=neastâmpărat, poznaș (mai puțin cuminte), strujac=saltea umplută cu paie (de regulă de ovăz), otavă, talaș de lemn, vospe de cucuruz, foarte rar frunze uscate; să câșcigǎ, să cășcigă=1- se pregătește, aranjează pentru a merge undeva, ori a primi pe cineva, 2- se spovedește, cuminecă (se pregătește în ale credinței); straiță= 1 traistă = o sacoșă cu un baier (ață) făcută de regulă din material țesut la război, 2= sacoșă de mers la târg de mărime mică spre mijlocie (de la 20/20 cm la 40/60 cm) făcută din pănură ori material de covor sau special pentru ele, 3= "straiță de plotog" geantă din piei foarte diferite tăbăcite ori ne prevăzută cu curea pentru transportul în spate. Străițile servesc în general pentru transport produse în cantități mai mici (sacul săracului) dar mai ales la semănat cu mâna: cereale, trifoi,lucernă; scocorâ (a se)=(a se)rățoi; strujauă= bucată (felie) de pâine, slănină, mălai, de regulă mai mică decât dărabul și formă mai regulată; (a) scăura= a cere insistent ceva; (a) șpenga= alua ceva repede fără știrea nimănui ( a fura ); spârdăi= striga, certa pe cineva; sfeac= ramură, smicea, lăstar de regulă subțire și lung.Se referă și la ramificațiile coarnelor de căprior ori cerb; șfung= elan; sâmcea, sâmceauă= gura, tăișul coasei, secerii; sămăgi, sămădaș= punere de acord , recapitulare a cheltuielilor făcute pentru o acțiune făcută ori care trebuie făcută; (a) suvulca= (a) sufleca mânecile de la cămașă, cracii pantalonilor, dar și a da de dușcă dintr-o dată a unui pahar de băutură . Există și plășince suvulcace, adică o plăcintă făcută din două foi de formă rotundă ori dreptunghiulara, din care cea de jos este mai mare decât cea de deasupra umpluturii cu circa 4-5 cm, și care se suvulcă (îndoaie, tivește) peste umplutura (fructe,brânză, varză, ceapă, lobode, jumere,etc) și foaia de sus, și care se coace în tigaie pe ploatăn, în cuptor, ler, (mai rar) țăst; sârbituri= totalitatea țesăturilor cumpărate din magazin de regulă, dar noțiunea sa extins și la cele țesute în casă dar din materiale prefabricate cumpărate din magazin ca fire de bumbac, ațe de diferite grosimi și culori,etc..
-cu litera Ș -șiubăr=ciubăr,=șaf,=vas confecționat din doage cu două urechi găurite pentru transport, de capacitate 30-80l; șină=cină; șcergari=prosop; șcearț=dispozitiv de iluminat în timpul deplasării de regulă, confecționat din metal (fier,bronz), cu o toartă, dar și din lut ars(cu două toarte) care are forma aproximativă de ?(semnul intrebării) răsturnat și care are o tăviță(farfurioară) fixată în varful cârjei în (pe) care se pune cenușă cu ulei, unsoare, mai rar jar si care aprinse dau o oarecare lumină; șitov=sănătos(însănatoșit după o boală, accident); șceamată=nimeni, nimic; șires=cireș; șoaric=șoarece; șingătău=clopotel de bronz; șăitău=teasc din lemn care se folosește la stors uleiul din semințe de dovleac, cu ajutorul: sacului de pănura, penelor și a maiului; șubi=țesături din lână, aba, pănură din care se confecționează: șube, cioareci,cergi, desagi, străiți, laibere, lăibăruțe; sârbituri=țesǎturi din in ori cânepǎ făcute la războiul de țesut; șărămpău= șanț mai mărișor făcut de regulă de torenții ploilor repezi ori de roțile carelor împedicate; șciofârnog= ființă cu defecțiuni la unul ori mai multe picioare; șubă cu căpeñeag=șubă (palton) de pănură, de aba lungă până mai jos de genunchi cu glugă; șergă (cergă)= pătură făcută din țesătură de lână (pănură).La huțuli cergă=gerha; șolomari= persoana îmbrăcată rău, nespălată, cu haine cârpite cu petice tărcate, și care mai si umblă fară rost; șecănău= boală (mai ales la cai, catâri, mai rar la oameni) care se manifestă prin refuzul de a face ceva (mișca, pleca) indiferent de modul de acționare, și care apare și dispare fără motiv; șurliuș, sfârliuș= loc pe unde se dau copii cu sania ori cu patine de lemn (derdeluș), ori un loc foarte alunecos; șălgeu=purcel mai mare, de circa 3-5 luni și până la 40-50kg; șercuri= piese din fier, curpeni cu care se leagă (legau) ciuberele,căzile,etc, dar și bețe de lemn groase de cca 3-4 cm crăpate în două care se prindeau cu cuie pe groșii construcțiilor pentru a prinde mai bine lutul cu care se lipeau acestea; șeled= copil, urmaș.Interesant că în Moldova și Țara Românească se folosea noțiunea de celead (șelead în pronunția de la noi ) pentru a desemna familia de robi ori grupul de robi de pe o moșie, și nu prea există studii privind pătrunderea și schimbarea de sens în zona noastră)
-cu litera T -tăce=toate; trâbe=trebuie; told=băț, bară din lemn ori metal cu care se fixează tânjala de plug, de zale, etc; tăñeri=farfurie întinsă (lată) din lut ars, tablă, porțelan (huțulă=taniur); târnaț= prispă, loc liber acoperit în afara încăperilor unei clădiri dar sub acelaș acoperiș și care poate fi protejat cu pălanc ori nu; tocaiță=bibilică; tuluș=partea din cocenii (tulpinile) de porumb care nu pot fi consumate (netocate) de animale și care se folosesc la foc; troașce=borhotul fiert din care sa scos țuica; țâpis=pantă foarte abrubtă pe care este un drum sau cale (cărare) aproape drept ori cu niște curbe cu rază foarte mică (pieptiș); țâlindru, țâlindăr= cilindru la cazanul de țuică; târtală=persoană care vorbește mult și fără rost; tort= fire toarse (lat.=tortus) pentru a fi folosite la țesut fie ca urzeală, fie ca băceală, ori mai rar pentru confecționarea de sfori (funii) speciale, brâne, brăcinare; tăpălagă= dispozitiv, greutate, împedicătoare, care se punea la unul ori amândouă picioarele din față la animale mari (boi, vaci, cai), pentru a nu putea fugi când erau scoase la păscut ori trebuiau să stea pe loc fara sa fie legate.( In istorie scrie că se foloseau și pentru oameni în anumite situații). Acestea erau făcute din lemn de esență tare și câteodată erau și legate cu fier (ferecace); țălnă= teren care se ară pentru prima dată (se rupe) (huțulă=țilinea, prima arătură a unui teren înțelenit) ; tomñi= repara, dar și târgui cu cineva (nu a cumpăra) .
-cu litera U -uiagă= recipient de sticlă de un sfert, jumătate, litru, foarte rar pentru sticla de la geam; urioc=firele rămase la capătul urzelii la terminatul țesăturii, care nu mai puteau fi țesute cu lungime de 40-50 cm și care se foloseau la diverse legări, ori făcut ațe de legat sacii.
-cu litera R -rauă= rea ori rouă; râșniță= moară manuală de măcinat (râșnit) cereale; râză= zdreanță, cârpă de șters ceva foarte murdar, ori de urgență, de valoare foarte mică; rol= scoc mai special (jilip),jgheab =, amenajare făcută din bucăți de lemn de regulă rotund pe un plan înclinat, având formă de arc de cerc în secțiune transversală folosit pentru transportul lemnelor pe panta unui deal pe distanțe de regulă până la 1 km; răzlogi, dârlogi= îngrădirea (construcția) de la suprafața unei fântâni făcută de regulă din lemne cioplite, încheiate la capete și eventual cu capac și acoperiș. Mai existau făcute din îngrădele, de nuiele mai groase, zid de piatră. Sunt făcute cu scopul de a proteja intrarea de corpuri în fântână.
-cu litera V -vălău=vas de formă dreptunghiulară săpat în lemn ori piatră (calcar, marmură) în care se depozitează (adună) apa pentru adăpat vitele, spălat hainele (limpezit) după pârluit, ori in care se dă mâncare la porci (huțulă= halău, valuv); vipt=sarcină, sac, straiță umplută cu cereale atât cât poate duce normal fiecare persoană (de regulă intre 10 si 30kg, funcție si de teren, distanță); vospe=teci de fasole, foile de porumb care învelesc știuletele (pănuși), cojile de la semințele de dovleac; vramiță și vrămicuță (cu m nu cu n)= poartă, ușa mai mare respectiv mai mică la gardul de la intrare în curte, șură, ocol de fân, holdă îngrădită; veacă= partea laterală cilindrică de la sită, ciur, râsnița, dubă facută de regulă din lemn; val( de pânză, pănura,sârbituri), etc= un sul de țesătură din materialul enumerat de (diametre) mărimi diferite.Denumirea poate veni de la numele piilor (vâltorilor) de bătut sumane în special, dar și a țesăturilor mai groase făcute pentru ceva care sa aibă o întrebuințare fie mai lungă fie mai rezistente ca strujace, saci, etc, care se numea valila, iar val era de măsură pentru fiecare tip de țesătura introdusă odată pentru prelucrat în valila .
-cu litera Z -zdrăvuie=strănută ori vântură semințe de cereale, dovleac, cânepă prin aruncare din troc în sus si apoi prindere; zogoni=alunga, speria pe cineva ori ceva; zbici (cu accent pe primul i)= instrument de mânat animalele (vaci, boi) confecționat din fâșii de piele împletite, sau din sfori de ață, tort, cu codorâșce (=codirișcă) din lemn scurtă (=cca 40cm); zbici (cu accent pe ultimul i= svânta, usca superficial (ex. pământul este zbicit putem merge la arat); (a) zminci= (a) greși, socoteala, ordinea, povestea, procesul de muncă, etc; zănoagă= depresiune mai mare ori mai mică între doi munți ori două dealuri (în slavă: za nogaz=la picior), un fel de pagină mai mare; (a) zăpțâ= (a) prinde, surprinde (slav.zabusiti=a afla, a găsi); zătoare= țâțele scroafei cu lapte; zăcon= lege nescrisa , obicei, datina, care trebuie respectate (din sb. zakon=lege).
! Singurul fenomen de rotacism pătruns și păstrat la noi este cuvăntul ,,ñimărui" (=nimănui)
Precizări , explicații, considerații privind graiul local
În conformitate cu părerile unor experți în limbaj care spun că: limbajul literar este ca mersul unor militari în pas de front, iar cel de la sat (graiul) ca o plimbare linistită eventual pe teren denivelat, trebuie precizat că aceste păreri referitoare la graiul local din Bărăști sunt foarte adevarate.
Astfel trebuie arătat (precizat) că evoluția graiului sa făcut în conformitate cu toate legile naturii , adică efort minim-eficiență maximă, mai precis foarte multe dintre sunetele mai mari consumatoare de efort pentru pronunțare au fost înlocuite cu altele, pentru pronunțarea cărora trebuia mai puțin efort. În acest sens și pentru exemplu aș putea spune că pentru pronunțarea consoanei oclusive sonore ,,g" de exemplu se depune mai mult efort decât pentru pronunțarea consoanei fricative surde ,,s", și dacă avem în vedere că vorbirea în sat se desfășura în proporție de peste 90% concomitent cu alte acțiuni ca: mers pe pante, lucrat ceva, pe timp de vânt ori ploaie, este explicabilă și justificată adaptarea conform cerințelor locale. Pentru lămurire putem face precizarea că principalele înlocuiri, modificări care există comparativ cu limba (aproape) literară sunt:
-n este palatalizat așa cum am arătat la început și se pronunță ca doi de nn=ñ mai mici, când se află poziționat între vocalele u și i (buñi, luñi, pruñi), a și i (bañi, hăldañi), i sau î și e (biñe, viñe).
- consoana oclusivă sonoră ,,d'' urmată de i sau e este înlocuită de consoana africată ,,g" ( de la ge, gi) ex. vinde=vinge, tunde=tunge, verde=verge, adăpa= agipa.
-consoana oclusivă surdă ,,t" urmată de e este înlocuită de consoana africată ,,c" (de la ci) , ex. poate=poace, toate=tăce, ștergari= șcergari. Mai sunt și alte modificări făcute din necesitatea de ușura pronunția (dispariții de sunete și alofonări,introducere de vocale), de particularitățile vorbitorilor și a condițiilor de vorbire. Și ca o particularitate (poate) înlocuirea sunetelor oclusive surde ori sonore cu africate a fost făcută în peste 90% din cazuri în partea a doua și/sau spre final a cuvântului când efortul de creere a sunetului era pe sfârșite (ex. bărbace=bărbate, culcăce, ginclo=dincolo, giune vini= de unde vii,etc).
Nu au fost făcute modificări literare (impuse ori nu) din cauza izolării oamenilor, singura sursă (până la apariția școlii, dar și atunci participarea a fost restrânsă) literară a fost Biserica , dar scrierile liturgice erau de regulă cu zeci de ani mai vechi, multe fiind traduse nu tocmai în concordanță cu normele literare, iar acestea erau citite de cineva care avea de regulă cunoștiințe literare destul de reduse, cărțile și cititorii lipseau cu desăvârșire, deci oamenii vorbeau așa cum so vorbit gin bătrâni , și mai ales că slovele (literele) după ce au fost făcuce să șcimbau tăt ges dar vorbele nu, conform zicerii unui bătrân cantor din sat. Exemplu: până prin anii '60 în vreo două sau trei Dumineci era câte o slujbă care era într-o carte scrisă cu litere chirilice unde nu prea erau sunetele ,,ce" și ,,ci", iar cantorul care citea pronunța multe din cele citite după cum aprecia, credea el că era mai bine, iar cei care ascultau rețineau la fel. Și mai era o cauză : dacă cineva din sat mergea la armată, la lucru undeva, sau la vreo școală și când venea acasă folosea o expresie nouă în loc de una cunoscută atunci când vorbea cu cineva mai în vârstă dădea dovadă de o foarte proastă creștere, mai ales dacă nu dădea și explicațiile de rigoare. În sat trebuia să vorbești în așa fel încât să fi înțeles și mai ales să nu pui o persoană mai în vârstă să te întrebe ce ai zâs ?, mai precis limbajul era foarte bine conservat. Intrarea unor cuvinte, expresii noi, intrau dar mai încet după următorul traseu:- undeva, la cineva din sat apărea o expresie adusă de la: târg (Ilia, Brad, Dobra,etc.), de un ferestari, voștinar, spatar, unul venit în vizită, aceasta (expresia,cuvântul ) dacă prezenta interes era folosită în familie, apoi în vecini, și dacă dintre aceștia era careva o persoană mai de vază atunci acesta putea să își permită să o folosească și în cadru mai extins, fără sa fie luat în răs, după care expresia, cuvântul avansau în folosire ori erau date uitării. Menționez că nu în toate cazurile expresiile apărute erau mai evoluate decât cele similare existente în zonă, și nu întotdeauna erau reținute și pronunțate așa cum au fost auzite, dar fiind noi în sat deveneau la modă (erau folosite).
Povestea chiscanului (-tului)
Sau (o) modalitatea de pătrundere a unui cuvânt în zonă.
Prin anii 1963-1965 la un crăciun a venit din zona Arad cineva care plecase mai demult din sat, și ca orice om care merge în vizită la neamuri le duce câte ceva. In cazul nostru a fost adus printre altele un vas cu pastă de ardei care la noi nu se făcea (pregătea), și care era pus într-un vas din tablă ceva de genul ceainic și care în zona în care locuiau cu niște vecini unguri se numea: chiscan. Până aici nimic deosebit numai că a doua zi după ce conținutul a fost transferat în alt vas și trebuia pregătită ceva țuică fiartă (crămpălită), chiscanul a fost folosit în acest scop. La gazdă au mai venit și alți vecini, neamuri,etc. și chiscanul a fost refolosit de mai multe ori, și bineânțeles că acest chiscan a fost vedeta zilei. După această întâmplare în sat se făcea aproape zilnic, și aproape în fiecare casă câte o țuică fiartă în cele mai diverse vase ca: farfurii de tablă, crăticioare, olcuțe, etc, dar în acest caz vasul se numea chiscan. Denumirea obiectului a fost determinată de întrebuințare nu de cea normală. Noțiunea a dispărut după vreo 15-20 de ani când la Bărăști aproape nu se mai făcea țuică crămpălită. Mai târziu am aflat că obiectul numit chiscan ori chiscant este de fapt o expresie hibridă maghiaro-română care se traduce: cană sau cantă mică (căntuță), (kis=mic, cană=kanna, kancso),
O (curiozitate) problemă botanică
În Bărăști există o plantă care nu cred că mai există undeva pe teritoriul jud. Hunedoara (și în țară este foarte rară) aquilegia vulgaris popular căldărușa sau boneta bunicii, plantă care este foarte drăguță si care înflorește de 2-3 ori pe an , flori de culori: - mov ; -roz; -alb; -albastru, toate de vreo trei nuanțe, și ce este deosebit față de alte flori, culoare florilor este de mai multe feluri în acelaș buchet, iar dacă la o înflorire a fost de o culoare, la următoarea este de altă culoare, total diferită (ex. prima înflorire culoarea mov, la a doua albă). Planta este originară din America de Nord, Asia temperată, Europa zona Alpină.
În Bărăști există într-un singur loc (o gospodărie nelocuită permanent).
Un măr mai special
Pe vale în sus pidri casa lui ñiuț este un măr adus tomna gin Visca , face niște mere albe gălbui , nu prea dulci și care se coc începând cu a doua parte a luni august si țin cam o lună.
Cât îi șiasu (ceasul)
La Bărăști ceasul (ceasurile) au apărut undeva în perioada anilor '50, până atunci ceasurile (ornicele) erau de când îi lumea cocoșul și soarele, unde cocoșul era mai eficient deoarece funcționa atât vara cât și iarna , pe timp noros ori cu soare, și era cu atât mai precis cu cât era mai izolat ( de alți cocoși). După apariția ceasurilor, primele de masă, apoi de buzunar și abia după anii '68 cele de mâna, modul de citire a orei de pe cadran era un pic mai deosebită astfel:1. -dacă ceasul indica (arăta) ora 11 și 37 minute și cineva întreba cât îi ceasul ți se răspundea : jimătace la 12 trecut cu șăpce minuce.
2.-dacă ceasul indica (arăta) ora 12 și 22 minute, ți se răspundea: 12 șâ un sfert trecut cu șăpce minuce, ori 12 șâ jimătace fără 8 minuce, ori jimătace la unu fără 8 minuce. Simplu nu !.
Acest mod de citire, răspuns era (este ?) răspândit și prin zona munților Apuseni, valea Mureșului satele din partea dreaptă din județul Hunedoara.
Cingușa (=lat.->pinguis=gras)
In zonă până prin anii '70 se mai făcea o mâncare specifică locuitorilor din Apuseni (știu eu) numită
pinguș(ă), pronunțat la noi cinguș(ă) (vezi piept=cept,etc), care la origine era o mâncare a bogaților, si care
era de fapt un amestec format din grăsime de porc și făină de, orz, mei, alac, mai rar grâu, și care cu mălai,
ceapă ori murături era o hrană plăcută și mai ales sățioasă, dar funcție de proporțiile celor două ingrediente
care de regulă trebuiau să fie grăsime apr.1/3 și făină restul pentru omasă de bogați, se ajungea la grăsime 0
în locul ei se punea apă, ori numai i se arăta grăsimea atunci aceasta devenea mâncarea săracului. Avantajul acestei mâncări era pe lângă faptul că era plăcută și sățioasă se putea prepara foarte repede și cu vase ori pregătire minimă ( o crăticioara, două pietre, un amnar, câteva surcele, o bucată de slănină ori untură, 2-3 linguri de făină).
Imagini (peisaje)
Dealu' Corbu, Din sus de holde-
Dealu' Cerǎtu -
Dealurile Cişera şi Gliganu -
De pe podeu - Bărăşti -
(Stânga) Poniţa, Dâmpu lui Crǎciun, Zǎnoaga, Naltu -
Dealu' Brezaia -
Valea Brezǎii -
Spre Vârful Corbului -
Din vârful Corbului->Bărăşti -
Atelaj cu dirijori -
Vacile lui Traian
Referințe
- ^ Coriolan Suciu. Dicționar istoric al localităților din Transilvania, c.p 64-poss Bareșth.
| |||||||||||||
(Ca ocuriozitate (de cultura generală) în Romania mai există 9 localități cu numele de Bărăști
câte unul în jud. Alba, Argeș, Buzău, Olt, Suceava, și Bărăști Hațegului în jud. Hunedoara, Bărăști de Cepturi, Bărăști de Vede, Bărăști Colonești toate în jud. Olt, iar actualul oraș Vașcău este format din unirea a trei localități dintre care una se numea Bărăști (celelalte două fiind: Vașkoh=Vașcău și Boiu))
